[articol aparut in Cotidianul.ro de Victor Borza]
Preotii, vecinii si prietenii sint principalii confesori ai romanilor. Psihologii propun o alta strategie.
Dupa Revolutia din 1989, romanii simteau nevoia sa comunice, sa se deschida. Dupa raceala comunista,
La popa acasa
Totusi, marturisirea propriu-zisa nu se face nici la un pahar cu vin si nici apelind la emisiuni de tipul
Aparent, s-ar putea spune ca romanii care merg la spovedanie sint putini la numar. In realitate,
Alegere cu risc
Catolicii sint obligati sa mearga la spovedanie cel putin o data pe an, de Paste, in vreme ce ortodocsii sint mai stricti: marturisirea trebuie facuta de cel putin patru ori pe an, inaintea posturilor mari.
Lor li se recomanda sa-si aleaga un singur preot pentru spovedanie, de preferinta din parohia de care apartin. Altfel, pot sa apara “cazuri in care calugarii duhovnici dau posturi prea grele sotului si spun lucruri diferite fata de ceea ce preotul de parohie recomanda sotiei. Aceste diferente pot duce la neintelegeri si chiar la despartiri”, arata parintele profesor Alexandru Stan.
Si ateii se pot confesa
Daca dogmele ortodoxe insista ca toti credinciosii sa mearga la acelasi duhovnic, catolicii vad lucrurile exact invers. “De obicei, ei nu se spovedesc la acelasi preot de mai multe ori. Este preferat un confesor strain, din afara parohiei, pentru ca, astfel, credinciosul se simte mai putin rusinat si mai liber sa vorbeasca”, arata pr. Francisc Ungu-reanu de la Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti. In cazul izraelitilor, confesiunea nu mai are nevoie de nici un intermediar.
“Evreii de rit mozaic nu merg, asemenea ortodoc-silor, la spovedanie. Ei intretin o relatie directa cu Dumnezeu, iar rabinul nu este un confesor”, afirma Paul Schwartz, vicepresedintele Federatiei Comu-nitatilor Evreiesti din Romania.
Psihologia preia stafeta
Tot despre o relatie directa este vorba si in cazul protestantismului. Luthe-ranii afirma ca “fiecare credincios este destul de matur pentru a se confesa direct lui Dumnezeu.
Mai mult, din acest punct de vedere, Luther afirma ca pina si un ateu poate sa se roage si sa se confeseze lui Dumnezeu”, explica prof. dr. Tamás Juhász, rector al Institutului Teologic Protestant din Cluj. Spovedania este echivalenta cu mersul la psiholog, afirma unii preoti. „Confesiunea este varianta sacramentala prin care oamenii isi spun problemele si reusesc sa se echilibreze“, explica preotul Ungureanu. Psihologii insa nu aproba aceasta apropiere. “Biserica si cabinetul de psihologie sint institutii complet separate. Clientul vine la psiholog sa se «repare». Are probleme cu nevasta, i se pare ca a luat-o razna - acestea nu sint probleme pe care sa i le spui preotului, pentru ca el nu stie cum sa te ajute”, sustine psihologul Andrei Popescu.
Forma religioasa a marturisirii nu mai poate fi astazi de folos. „Chiar daca reuseste sa mentina un anumit grad de moralitate, preotul nu poate fi terapeut”, spune psihologul. Treptat, romanii vor invata ca nici prietenii, nici preotii nu ii pot sprijini atunci cind echilibrul lor psihic este amenintat.
„Pentru confesiune, exista psihologi, terapeuti, organizatii nonguvernamentale sau hot-line-uri specializate. Aceste paliative ii pot sprijini pe cei care vor sa se agate de ceva, vor sa urle, doresc sa spuna ceva“, conchide Popescu.
Pentru ortodocsi si catolici, pacatul marturisit este o taina pe care preotul nu are voie sa o dezvaluie nici chiar prelatilor superiori in ierarhie. In cazul lutheranilor insa, confe-siunea este publica. Daca pacatuieste grav, “credinciosul este nevoit sa aduca la cunostinta comunitatii greseala pe care a facut-o, dupa care pastorul si apropiatii din comunitate sint obligati sa-l asculte pe pacatos si sa il ajute cu sfaturi”, spune Tamás Juhász.
Confesarea publica
Marturisirea publica este insa o practica rar intilnita la romani. Cauza nu tine de modurile diferite de a practica marturisirea pacatelor. “Versiunea ortodoxa a crestinismului propune valori care, daca sint asumate serios, vor obliga inclusiv la confesiunea publica”, nuanteaza sociologul Nicu Gavriluta.
Lipsa asumarii publice a greselilor din trecut, inclusiv a celor legate de colaborarea cu Securitatea, vine din “toleranta pasiva” a romanilor, care isi accepta semenii, dar nu sint interesati de viata lor.
„Politicienii profita de aceasta atitudine, care ii motiveaza sa evite marturisirea publica“, conchide Nicu Gavriluta.
Marturisirea scade riscul imbolnavirii si stresului
Studiile de psihologie din ultimii 20 de ani demonstreaza ca persoanele extrovertite sint mult mai rezistente.
Cei care refuza sa isi exteriorizeze emotiile si gindurile sint mult mai predispusi la boli fizice si psihice decit cei care se destainuie in legatura cu experientele lor, arata James W. Pennebaker (foto), specialist in psihologia sanatatii la Universitatea din Texas. Astfel, s-a demonstrat ca inhibitia emotionala a copiilor ii face mai predispusi la raceala, infectii ale urechii si la alergii decit pe copiii mai putin timizi. La fel, s-a observat ca homosexualii care nu isi marturisesc public orientarea sexuala mor mult mai repede atunci cind contacteaza o boala majora, precum cancerul sau SIDA.
In fine, psihologul american a mai demonstrat ca si confesiunea in scris poate sa vindece. Studentii care au asternut pe hirtie evenimentele tragice din viata lor au dobindit, dupa doar sase saptamini, un sistem imunologic mult mai bun.